Am avut o săptămână de vacanță minunată, cu fel de fel de distracții, activități inedite, joacă și surprize.
Prima zi a fost foarte…. artistică: modelaj în lut, improvizație-o mică scenetă imaginată și pusă în scenă de copii, dar și un colaj deosebit de frumos (peisaj de toamnă cu în pădure). Orele de program au zburat ca vântul. Doar cei mai rapizi au avut vreme să strângă frunzele din curtea casei… și să caute sub pietre broasca țestoasă a Irinei, gazda noastră.
Cea de-a doua zi a pus accentul mai mult pe mișcare: zumba kids cu Claudiu Guțu,o oră de pictură cu Adi Popescu și un antrenament serios de karate cu senpai Adrian Popescu (același instructor ca și cel de la pictură, dar cu kimono de data aceasta). În pauze, strâns frunze prin curte și îngrijit broasca țestoasă.
Ziua numărul 3 a fost una specială… O zi aparte azi pentru copiii care au ales să vină la atelierul Școlii de circ, condus de Uca-Raluca. Am avut parte de multe experiențe inedite, în care a trebuit să ne exersăm răbdarea (cel mai greu lucru), curajul, spiritul de echipă, echilibrul, îndemânarea, încrederea în sine și în colegii din grup, inițiativa, imaginația… Zi excelentă, deși nu tocmai ușoară.
Penultima zi a fost la fel de plăcută ca și celelalte. O zi plăcută la club azi. Am avut în program zumba kids cu Claudiu, puțină matematică distractivă (domnul profesor i-a învățat un joc de cărți și le-a explicat copiilor de ce jucătorii de cărți sunt întotdeauna buni la matematică!!) și o activitate creativă despre profesii, condusă cu tact și răbdare, ca întotdeauna, de Ioana Florescu.
Ultima zi a fost una dedicată creației și artei la Casa însorită. Copiii au confecționat lampioane superbe pentru ziua Sfântului Martin, sub îndrumarea doamnei Alina Gheran, învățătoare talentată, creativă și pasionată din sistemul Step by step, la Școala Avram Iancu. Au mai lucrat apoi și o gâscă a Sfântului Martin, tot coordonați și ajutați de Alina. A venit după aceea rândul muzicii, al cutiuțelor muzicale, al instrumentelor și al vocii, aduse pe scenă de Mihai Bigzan, pentru ca, în final de zi, să avem o activitate surpriză, pregătită pentru copii de Bogdan Gouraud (Bobo își dorește un cățel și iată, se străduiește chiar foarte, foarte mult să-l obțină). Sub îndrumarea lui, copiii au realizat o lucrare originală: pe fond negru de Tempera, cu ajutorul unei scobitori, au zgâriat forme și contururi frumoase, pe care le-au acoperit apoi, din belșug, cu pulberi colorate sclipitoare. O zi de vacanță plină și fericită. Mulțumim copiilor care au venit la club în această săptămână, părinților lor, gazdelor noastre și tuturor colaboratorilor noștri.